Despre bolile copilăriei

Chiar dacă unele dintre bolile copilăriei au fost eradicate cu ajutor vaccinurilor, altele sunt încă fapte reale ale vieții.

Despre bolile copilăriei

Varicela. Varicela este o infecție virală contagioasă care cauzează o erupție pe suprafața pielii și pe mucoase. Varicela afectează, în special copiii, iar erupția apare mai întâi pe față și trunchi, întinzându-se apoi pe aproape întreaga suprafața a corpului, inclusiv pe scalp și pe organele genitale. Cu cât aceștia au o vârstă mai mică, cu atât simptomele bolii vor fi mai ușoare. Copiii mai mici au de obicei febră mai mică și erupție mai ușoară decât copiii mai mari sau adulții. În general, varicela este o boală ușoară dar poate fi mortală pentru persoanele cu leucemie sau alte boli care slăbesc sistemul imunitar. De obicei, o persoană care a avut boala capătă imunitate pe viața.

Roseola Infantum. Roseola infantum, cunoscută și sub denumirea de boala a șasea sau exantemul subit, este o boală virală care apare la copiii mici, cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 2 ani, fiind caracterizată prin  febră mare ( 39-40 grade Celsius ), urmată de o erupție distinctivă, care apare după scăderea febrei. Este o boala autolimitată, cu prognostic bun și, în general, fără complicații. Roseola infantum este determinată de virusul herpetic uman, tipul 6 și 7. Acești doi viruși aparțin familiei din care face parte și virusul herpes simplex, care determină infecțiile genitale. De obicei, transmiterea virusului se face pe cale orală prin tuse, strănut, vorbit, dar și prin obiectele contaminate. Pe rioada de incubația este între 5-15 zile. Trebuie reținut faptul că această boală debutează brusc, cu febră mare 39-40 grade Celsius, stare de agitație, iritabilitate, inapetență. În aproximativ 10-15 % din cazuri, febra mare poate determina convulsii febrile, caracterizate prin stare de inconștiență, mișcări sub formă de smucituri la nivelul mâinilor, picioarelor și feței, privire fixă, pierderea controlului sfincterelor (urinar și anal).

Rubeola. Rubeola este o boala infecțioasă, eruptivă, care poate să apară la sugarii cu vârstă sub 1 an, dar și după ce copii au ajuns in colectivitate, în special la cei nevaccinați. Denumirea populară a rubeolei este pojărel, și este determinată de virusul rubeolic, care până la introducerea vaccinării,determina epidemii, iarna și primăvara. Virusul rubeolic este rezistent la frig, dar este sensibil la căldură și solvenții organici. O formă gravă de rubeolă este reprezentată de rubeola congenitală. Rubeola se transmite pe cale aeriană, prin tuse, strănut, vorbit, dar și prin contactul cu suprafețele contaminate, prin sânge și pe cale materno-fetală. Perioada de incubație este de 14-21 de zile, însă infecția se transmite înainte de apariția simptomelor. Virusul se poate detecta în faringe cu 5-7 zile înainte de apariția simptomelor și cu  7-10 zile după apariția erupției. Perioada de maximă contagiozitate este în  momentul apariției erupției.

Rujeola. Rujeola este cea mai frecventă dintre bolile copilăriei și, totodată, una dintre cele mai contagioase, fiind provocată de un virus. Declanșarea bolii determină o erupție cutanată răspândită pe tot corpul și simptome asemănătoare gripei, inclusiv febră mare, tuse, secreții nazale și oculare. Transmiterea virusului se realizează prin aer, prin salivă, secreții nazo-faringiene și conjunctivale, care rămân în suspensie în aer, fiind contagioase până la două ore după ce persoana contagiosă a părăsit încăperea sau un alt spațiu închis. Virusul dispare din secrețiile nazale sau faringiene în momentul în care iritația începe să se reducă. Persoanele care prezintă descuamare ușoară după iritație nu mai sunt contagioase. Sindromul rujeolei atipice apare de obicei la persoane vaccinate anterior cu vaccinurile vechi cu virus rujeolic omorât, care nu mai sunt disponibile. Se pare că vaccinările cu virus rujeolic inactivat nu previn infecția cu virusul sălbatic și pot sensibiliza pacienții astfel încât expresia afecțiunii este semnificativ alterată.

Cu toate acestea, sindromul rujeolei atipice poate să urmeze și vaccinării cu virus rujeolic viu, atenuat, probabil rezultând dintr-o inactivare insuficientă datorată depozitării inadecvate.

Scarlatina. Scarlatina este o infecție cu un tip de bacterie numit streptococ, care provoacă o infecție a gâtului, dar produce și o toxină ce cauzează erupția distinctivă a scarlatinei. Ea este contagioasă pentru oamenii care intră în contact direct cu un copil infectat, însă trebuie menționat faptul că micuții sub doi ani sunt mai protejați de această infecție și asta  deoarece substanțele din sistemul imunitar al mamei (anticorpii) îi protejează până la această vârstă. Scarlatina se manifestă cu preponderență la copiii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani.

Boala debutează brusc, cu febră mare de 39-40 de grade Celsius, cu stare generală alterată, cu somnolență, cu  apatie, cu dureri în gât, cu vărsături, dar și cu dureri abdominale. Streptococul poate fi luat de la bolnavii de scarlatină care sunt contagioși începând cu sfârșitul perioadei de incubație, și anume cu 24 de ore înainte să apară simptomele, până în primele 24-48 de ore de la instituirea tratamentului antibiotic. În absenta tratamentului, bolnavii cu scarlatină pot fi contagioși și în perioada de convalescență, până la 10 săptămâni.

Boala mână-gură-picior. Această afecțiune este o boală comună virală care afectează cel mai frecvent sugarii și copii de până la cinci ani. Simptomele includ febră, ulcerații la nivelul gurii, și erupții cutanate. Boala se manifestă prin apariția unei erupții pe palme, tălpi și în gură. Chiar denumirea bolii provine de la localizarea erupției. Este determinată de virusul Coxsackie A 16, care face parte din familia de virusuri denumite nonpolio enterovirusuri. Boala este mai frecventă în sezonul cald. Ea se transmite foarte ușor de la copil la copil, pe cale orală, prin secrețiile nazofaringiene, tuse, strănut și prin contactul direct cu obiectele contaminate (jucării, farfurii, căni, linguri, prosoape). Boala apare frecvent în creșe, grădinițe, dar și în mediul familial.

Boala obrajilor roșii. Această  afecțiune este relativ ușor de recunoscut doar după erupția caracteristică și, din fericire are o evoluție ușoară, complicațiile fiind extrem de rare( în special la cei cu deficite imune-congenitale sau dobândite și boli cronice). În cele mai multe cazuri, boala este determinată de Parvovirusul B19, iar la peste 80% din adulți aceasta prezintă anticorpi specifici. De obicei, boala afectează, în special, copiii de vârstă școlară(5-14ani) și apare cu predilecție iarna și primăvara. Afecțiunea se transmite prin intermediul strănutului, a tusei, dar și a obiectelor contaminate cu aceste secreții. De asemenea, se mai transmite de la mamă la făt, femeile însărcinate, având  un risc mai mare de a face forme severe. Există cazuri în care boala se transmite prin intermediul sângelui sau a produselor din sange, iar perioada de incubație durează din momentul infectării până la apariția simptomelor(între 4 și 14 zile, media fiind între 7-10 zile de la momentul contactării virusului).

Oreionul. Oreionul este o boală infecțioasa virală acută, extrem de contagioasă care produce umflarea glandelor salivare. Infecția este  provocată de un paramixovirus și se manifestă, de obicei, printr-o inflamație a glandelor parotide, principalele glande salivare. Oreionul se transmite pe cale aeriană, în special toamna și iarna, și-i afectează mai repede pe cei aflați în colectivitate. Semnele și simptomele inițiale includ adesea febră, dureri musculare, dureri de cap, și senzație de oboseală. Simptomele sunt urmate, de obicei, de umflarea dureroasă a unuia sau a ambelor glande salivare parotidiene. Simptomele apar de obicei, între 16 și 18 zile după expunere, iar boala trece după șapte până la zece zile. Adesea, la adulți, simptomele au manifestări mai agresive. Aproximativ o treime din persoanele afectate au simptome ușoare sau deloc. Complicațiile pot include infecții ale învelișului creierului (15 la sută), pancreatită (patru la sută), surditate permanentă, și umflarea dureroasă a testiculelor care, în puține cazuri, duce la infertilitate. Femeile pot dezvolta cancer ovarian, dar acest lucru nu crește riscul de infertilitate.

Conjunctivita. Este o iritație a ochiului și a mucoasei pleoapelor, ale cărei simptome includ mâncărime, arsură, roșeață, sensibilitate la lumină, și scurgeri ale ochiului. Conjunctivita nu este dureroasă, în general, dar mâncărimile pe care le provoacă sunt destul de supărătoare. Copilul poate avea senzația că are în ochi un fir de păr sau de nisip de care nu poate scapă. Conjunctivita se transmite ușor prin contact direct, prin atingerea mâinii unui copil infectat care și-a atins ochii. Cele mai frecvente cauze infecțioase sunt virale și abia apoi sunt bacteriale. Infecția virală poate să apară împreună cu alte simptome de răceală comună. Cazurile virale și bacteriene sunt ușor răspândite printre oameni. Alergiile la polen sau la părul de animal sunt, de asemenea, cauze comune. Diagnosticul se bazează, adesea, pe semne și simptome. Prevenirea parțială este prin spălarea mâinilor. Tratamentul depinde de cauza de bază. În majoritatea cazurilor virale, nu există niciun tratament specific. Cele mai multe cazuri, ce au la bază o cauză bacteriană se vor rezolva, de asemenea, fără tratament; cu toate acestea, antibioticele pot scurta boala. Cei care poartă lentile de contact au nevoie de un tratament. Cazurile alergice pot fi tratate cu antihistaminice sau inhibitor al celulelor mastocitare.

La adulți cauze virale sunt cele mai frecvente, în timp ce la copii predomină cele bacteriene. De obicei, oamenii se simtmai bine în una sau două săptămâni. Dacă există pierderi vizuale, dureri semnificative, sensibilitate la lumină, semne de herpes, sau o stare la fel de proastă chiar și după o săptămână, e nevoie de un tratament suplimentar și de analize mai amănunțite. Conjunctivită la nou-născut, cunoscută și sub numele de conjunctivită neonatală, poate necesita, de asemenea, un tratament specific.