5 cele mai frecvente boli ale copilăriei

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Pe măsură ce sistemul imunitar al copilului se dezvoltă, răcelile obișnuite, tusea și durerile în gât vor rămâne în continuare cele mai frecvente îngrijorări. Multe dintre bolile copilăriei pot fi prevenite sau tratate acasă, așa că în rândurile de mai jos, veți găsi câteva dintre cele mai frecvente afecțiuni, alături de cauzele posibile, de simptome și de modalități de tratare la domiciliu:

Durere abdominală. De obicei, durerea abdominală este cauzată de o schimbare în regimul alimentar al copilului sau de o problemă intestinală. Dacă durerea dispare complet în mai puțin de trei ore și nu este însoțită de alte simptome, cel mai probabil puteți sta liniștiți acasă, fără să fie necesar să vă prezentați cu copilul la medicul pediatru. Pe de altă parte, durerea severă sau localizată, adică durere puternică pe care copilul o simte doar într-o anumită zonă, poate fi un simptom al unei afecțiuni mai grave, așa că va trebui să vă prezentați la medic.

Constipație. Dacă cel mic se plânge că nu are scaun de câteva zile sau scaunele sunt tari și dureroase, atunci vă confruntați cu problema constipației. În majoritatea cazurilor, constipația la copii este cauzată de modificări bruște în regimul alimentar, de un regim alimentar dezechilibrat și sărac în fructe, legume și fibre, de un consum necorespunzător de lichide, dar și de administrarea unor medicamente. Din nou, constipația poate fi tratată acasă prin consumul de alimente ușor diuretice, în special legume cu un conținut mare de apă, dar și cu alte remedii mai rapide, precum puțin suc de prune. Pe termen lung, va trebui să includeți în dieta copilului mai multe alimente bogate în fibre, dar și fructe și legume. Pe de o parte, fibrele sunt necesare pentru înlesnirea tranzitului digestiv, iar pe de altă parte, legumele sunt bogate în apă și măresc bolul fecal, prevenind astfel constipația. Cerealele integrale sunt cele mai bune surse de fibre, așa că puteți pregăti o multitudine de preparate sănătoase, de la paste integrale cu carne sau cu legume, brioșe dulci sau sărate, pâine de casă și până la prăjituri din făină integrală pe care le puteți depozita în cutii pentru torturi pentru a vă bucura de ele mai multe zile la rând.

Tuse. În cazul copiilor și adulților, tusea este modalitatea prin care organismul încearcă să scape de materialele străine sau de mucus. Tipul de tuse, indiferent dacă este însoțită sau nu de mucus, poate dezvălui mai multe despre boala copilului și cauza acesteia. De exemplu, o tuse uscată poate fi un semn de alergii, în timp ce o tuse cu mucus poate fi un semn de bronșită. În funcție de gravitate, poate fi necesar un tratament medicamentos prescris de medicul personal.

Diaree. Atunci când copilul are mai multe scaune decât în mod obișnuit sau atunci când scaunele sale sunt apoase, cel mai probabil suferă de diaree. La fel ca în cazul constipației și al durerilor abdominale, și diareea este cauzată de anumite modificări în regimul alimentar. Consumul de alimente sau băuturi foarte dulci este adesea cauza diareei la copii. Totuși, diareea poate fi și un simptom al unei infecții. Cea mai importantă măsură în cazul diareei este prevenirea deshidratării, iar medicul pediatru vă poate recomanda plicuri pentru restabilirea echilibrului electrolitic.

În cele din urmă, un număr mare de copii cu vârsta sub 7 ani prezintă la un moment dat dureri de ureche. Durerea la nivelul urechii poate fi un semn al unei infecții, cel mai probabil infecție bacteriană. Frecvent, infecția la nivelul urechii apare împreună cu simptomele specifice răcelii. De asemenea, o leziune cauzată de o căzătură, de un zgomot puternic sau de o schimbare de presiune poate cauza dureri de ureche.

Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *