Tipuri de boli ale copiilor

Fiecare părinte ştie cât de delicate sunt episoadele de boală ale copilului şi cât de important este pragul la care imunitatea celor mici intră pe un făgaş cât de cât  normal. Copiii deţin  o imunitate înnăscută care reprezintă prima linie de apărare a organismului, şi este realizată prin bariere celulare, fizice, fizico-chimice şi prin bagajul genetic pe care îl moştenesc prin naştere.

Tipuri de boli ale copilariei

Acesta este hotărâtor atunci când se observă o rezistenţă diferită în faţa agenţilor patogeni, mai mare sau mai mică. Sunt copii care chiar dacă sunt expuşi posibililor agenţi nu manifestă boala şi copii care par a avea o predispoziţie spre a traversa toate bolile copilăriei. Ambele cazuri sunt normale, exceptând situaţiile în care se constată o imunitate excesiv de scăzută, copilul fiind mai mult bolnav, decât clinic sănătos.

Există foarte multe tipuri de boli ale copiilor, mare parte dintre acestea contagioase şi foarte frecvente în rândurile copiilor expuşi în creşe, grădiniţe, şcoli, parcuri, mijloace de transport, locuri aglomerate sau familii cu mulţi copii. Sistemul imunitar al unui copil se dezvoltă până în jurul vârstei de 12 ani, fiind perioada în care imunităţii înnăscute i se adaugă parte din imunitatea dobândită.

Imunitatea dobândită se dezvoltă pe tot parcursul vieţii, prin interacţiunea organismului cu diverşi factori patogeni. Pentru a se stimula o bază a imunităţii dobândite, copilului trebuie să i se asigure mai mulţi factori. Printre aceştia se pot enumera o dietă echilibrată, igiena corectă, un mediu psiho-afectiv stabil, odihnă şi  un mediu ferit de substanţe toxice. De asemenea, se poate interveni printr-un aport de produse specifice care includ vitamine, minerale, imunoglobuline şi probiotice, însă doar la indicaţiile medicului pediatru.

Pentru eliminarea riscului de apariţie a complicaţiilor  pe care îl prezină mare parte dintre aceste tipuri de boli cu care se confruntă copilul, vaccinarea prezintă varianta cea mai corectă şi asumată.

Vaccinurile au capacitatea şi sunt concepute pentru a proteja în faţa unor tipuri de boli care pot fi fatale. Parte dintre aceste tipuri de boli au fost eradicate, însă cu parte dintre ele ne confruntăm şi în prezent.

Astfel, există tipuri de boli ale copiilor care impun imunizarea prin vaccinare, protejând astfel viaţa copiilor.

Bolile copilăriei sunt multe şi se împart între infecţii comune şi boli mult mai grave.

Printre cele mai răspândite şi des întâlnite tipuri de boli ale copiilor sunt bronşiolitele şi pneumoniile. Principala cauză a acestor afecţiuni este virusul sincitiar respirator-VSR. Infecţia specifică acestui virus debutează cu simptome asemănătoare gripei, respectiv tuse, febră şi secreţii nazale. Simptomele încep să se manifeste la 3-5 zile de la momentul intrării în contact cu virusul. Contaminarea se face prin intrarea în contact cu secreţiile celui infectat, lucru care este foarte uşor de realizat în cazul copiilor care manevrează aceleaşi jucării.  Mare parte dintre copiii care suferă pentru prima dată de virusul sincitiar respirator vor manifesta şi respiraţie şuierătoare. Simptomele se mai îmblânzesc odată cu creşterea copilului.

Controlul medical este absolut obligatoriu, micuţii până în 2-3 anişori necesitând o supraveghere foarte atentă.

Printre tipurile de boli ale copilăriei, extrem de răspândite sunt infecţiile urechilor. Cei mici sunt predispuşi la acest tip de boli, deoarece trompa lui Eustachio este de dimensiuni reduse. Această legătură între gât şi urechi poate fi blocată de fiecare dată când micuţul răceşte. Astfel apare lichidul în interiorul urechii medii, permiţând înmulţirea germenilor. Vaccinările din timpul copilăriei pot preveni infecţiile determinate de anumite bacterii. Printre afecţiunile urechii se încadrează  otita medie, cu sau fără durere, apăruta în urma unei infecţii a tractului respirator superior şi destul de uşor de tratat. În cazul în care lichidul specific persistă şi devine lipicios, se impun măsuri de drenare.

Între tipurile de boli ale copiilor se încadrează şi conjunctivita. Acestă afecţiune se manifestă prin lăcrimare, roşeaţă, mâncărime şi apariţia crustelor la nivelul genelor. Conjunctivita poate fi cauzată de virusuri şi are o capacitate de răspândire extrem de rapidă. Conjunctivita este de trei feluri. Conjunctivita bacteriană are drept cauză germeni contactaţi din secreţiile unei persoane bolnave, este foarte contagioasă, manifestă secreţii oculare groase care se pot modifica, până ajung verzui, impunându-se un tratament urgent. Conjunctivita virală este declanşată de un virus responsabil cu răceala, fiind şi aceasta extrem de contagioasă. La nivelul ochilor apar scurgeri apoase, iar ochii devin foarte sensibili la lumină.

Copiii manifestă destul de des conjunctivita alergică, atunci când sunt expuşi unor agenţi care pot genera alergii. Polenul, părul de animale, acarienii pot fi cauze ale unei conjunctivite alergice care se manifestă prin mâncărimi la nivelul ochilor, umflături, lăcrimare şi roşeaţă.

Rotavirusul a fost principala cauză a diareei care a condus la decese în rândul copiilor foarte mici. Acum copiii pot fi vaccinaţi, eliminându-se astfel riscul major la care ar putea fi expus în cazul contactării virusului. Simptomele specifice sunt vărsăturile şi scaunele dese şi apoase. Tratamentul impune o hidratare substanţială.

Dacă s-ar stabili un top care include tipuri de boli ale copiilor, varicela, pojarul, oreionul şi rubeola ar ocupa locurile fruntaşe. Chiar dacă cei mici sunt vaccinaţi în acest sens, există posibilitatea de a face aceste boli ale copilăriei, însă într-o formă mult mai uşoară şi fără riscuri majore.

Varicela este boala pentru care majoritatea copiilor sunt vaccinaţi. Însă dacă totuşi se manifestă, odată diagnosticată presupune monitorizarea foarte atentă a copilului.

Pojarul sau rujeola se manifestă prin erupţii cutanate pe întregul corp, având un stadiu premergător în care copilul va manifesta o stare febrilă, nas înfundat şi tuse. Este o boală care persistă aproximativ două săptămâni.

Oreionul este boala specifică ganglionilor dintre mandibulă şi ureche şi se manifestă prin umflarea acestora. Boala nu prezintă simptome premergătoare, ci debutează direct cu rigiditate în  zona gâtului.

Rubeola este specifică unui virus nu foarte agresiv care impune febră uşoară şi erupţii cutanate pe faţă şi corp.

Vaccinul impus în schema de vaccinare standard a copiilor are rolul de a proteja de aceste boli ale copilăriei. Chiar şi vaccinaţi, copiii pot contacta viruşii răspunzători, însă formele manifestate vor fi mult mai blânde. Se vor urma prescripţiile medicale, se va impune regim alimentar şi carantină.

Tipuri de boli ale copiilor includ şi tusea convulsivă. Este o tuse destul de agresivă, copilul manifestând convulsii în momentul în care încearcă să inspire după un episod de tuse. Nu se tratează cu antibiotic, vaccinare fiind cea mai sigură cale protejare în faţa tusei convulsive.

Meningita este o inflamaţie extrem de severă a ţesuturilor din jurul creierului şi măduvei spinării. Meningita bacteriană este extrem de periculoasă şi poate avea urmări dramatice dacă nu se iau măsuri urgente. Meningita virală este mai uşoară şi se manifestă precum o răceală.

Tipuri de boli ale copiilor sunt şi cele specifice infecţiei cu streptococ. Cei mai mulţi dintre copii suferă de inflamaţii la nivelul gâtului care se manifestă prin durere, înghiţire greoaie, salivare excesivă, erupţie cutanată, febră foarte mare şi puroi la nivelul amigdalelor. Medicul pediatru va prescrie tratamentul potrivit, în vederea eliminării streptococului răspunzător de aceste neplăceri.

Scarlatina este una dintre bolile cu care se poate confrunta un copil. Acesta este tot rezultatul infectării cu streptococ, însoţită de erupţie cutanată, pentru început pe gât şi torace, ulterior pe tot corpul. Este o boală care necesită tratament cu antibiotic, eliminând astfel riscul apariţiei febrei reumatice.

Scarlatina include simptome precum erupţiile cutanate, linii roşii care traversează zona abdomenului, axilele, coatele, genunchii şi gâtul, febră, gât roşu, ganglioni limfatici măriţi, greaţă, dureri de cap.

Infecţiile stafilococice sunt specifice copiilor care frecventează cursurile grădiniţelor şi şcolilor. Stafilococul meticilino-rezistent este responsabil cu formarea unor răni asemănătoare muşcăturilor de păianjeni şi poate fi tratat cu antibiotic.

Hepatita A, boala mâinilor murdare este specifică copilăriei, fiind favorizată de o igienă precară a mâinilor. Tratamentul este unul simptomatic, presupune izolare şi ar trebui să susţină regenerarea şi refacerea hepatică. Acestă boală nu produce complicaţii, însă copilul trebuie foarte bine monitorizat. Sistemul imunitar al acestuia întâlneşte un virus comun care se transmite extrem de uşor.

Tipurile de boli ale copilăriei sunt multiple. Este perioada în care organismul copilului se adaptează mediului în care trăieşte. Părinţii şi medicii au datoria de asigura celor mici toate căile prin care imunitatea lor este activată şi îmbunătăţită. Chiar şi aşa, prin vaccinare şi condiţii optime de trai, copiii pot  traversa episoade specifice bolilor copilăriei. Vor fi diagnosticaţi şi trataţi corect şi li se vor asigura toate condiţiile de recuperare şi refacere. Parte din bolile copilăriei deja parcurse, vor asigura o imunizare naturală, parte din ele vor putea reveni. Indiferent de simptomele manifestate de un copil, obligaţia părintelui este de a se prezenta de urgenţă la medic, evitându-se astfel apariţia complicaţiilor.

Varicela la copii

O boală a copilăriei foarte frecventă între 2 și 14 ani, varicela sau vărsatul de vânt, este contagioasă și se manifestă prin erupții pe suprafața pielii. Acestea sunt niște pete mici roșii și ulterior se umflă, conțin un lichid, ți se pot asemăna cu niște picături de rouă. Trebuie avută […] mai mult »

Stomatita aftoasă

O boală neplăcută cu care se pot confrunta majoritatea copiilor este stomatita aftoasă. Aceasta apare datorită unor infecții din organism, alergii, o igienă precară, sau o stare imunitară deficitară. Stomatita afectează întreaga cavitate bucală, gingiile, limba, buzele și chiar și obrajii. Aceasta se prezintă sub forma unor pete albicioase, dureroase, […] mai mult »

Pojărelul

Boală a copilăriei, pojărelul sau rubeola, este cauzată de un virus, deci este contagioasă, și este manifestată prin erupții pe piele, și deseori prin inflamarea ganglionilor. Este foarte probabil să fie contactată în colectivități, pe cale orală, prin aer, sau tuse ori strănut. Pojărelul este considerată o boala ușoară, fără […] mai mult »

O infecție foarte des întâlnită, în special la copii, este această boală, extrem de contagioasă, care se transmite prin mâini nespălate, contact prin salivă, fecale sau secreții respiratorii, fiind astfel mai des întâlnită în colectivitate. Pe piele apar niște erupții roșii, în special, pe mâini și picioare, și niște bășici, în guriță, afectând în special copiii de până la cinci ani. Perioada de incubație este de o săptămână, când pot apărea unele simtome, precum febra, lipsa poftei de mâncare, dureri de cap și gât, irascibilitate. Deseori copiii mai mici se internează la spital, datorită riscului de deshidratare și a altor complicații. Tratamentul constă în unele creme pentru erupții, ibruprofen pentru febră și calmarea durerilor, chiar și pastile pentru durerile în gât. După aproximativ o săptămână simptomele se diminuează, și este foarte probabil ca să se instaleze o imunitate la astfel de boli infecțioase.

Boala mână-gură-picior

 O infecție foarte des întâlnită, în special la copii, este această boală, extrem de contagioasă, care se transmite prin mâini nespălate, contact prin salivă, fecale sau secreții respiratorii, fiind astfel mai des întâlnită în colectivitate. Pe piele apar niște erupții roșii, în special, pe mâini și picioare, și niște bășici, […] mai mult »